Biblioteca Facultății de Psihologie a UAIC, modernizată

biblioteca de pedagogieFacultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a finalizat prima etapă a modernizării bibliotecii care funcționează în cadrul facultății, ca filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Cu această ocazie, luni, 19 noiembrie 2018, ora 14.00, la sediul bibliotecii, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, prorector și ordonator de credite al UAIC, prof. univ. dr. Ștefan BONCU, decanul facultății de Psihologie și Științe ale Educației, conf. univ. dr. Nicoleta-Laura POPA, prodecan al facultății și conf. univ. dr. Ioan MILICĂ, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Pe parcursul întâlnirii s-au vizitat cele trei săli ale bibliotecii facultății care au fost modernizate și s-au prezentat următoarele etape ale lucrărilor, prin care alte patru săli care în prezent funcționează ca depozit de carte vor fi transformate în săli de lectură, care să permită studenților accesul la cărțile aflate la raft.

Lucrările desfășurate până acum pentru modernizarea bibliotecii facultății de Psihologie și Științe ale Educației s-au efectuat în perioada august-septembrie 2018 și au presupus achiziția de mobilier, sălile de lectură fiind organizate pe module de lucru individuale dar și de grup. Proiectul a inclus și modernizarea laboratorului de Informatică al facultății, iar suma totală care a fost investită în această perioadă este de 67.628 lei, bani ce provin din fondurile proprii ale facultății. De asemenea, în ultimii doi ani, facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a dotat sălile bibliotecii cu 20 de computere noi, în valoare de 46.861 lei, și a achiziționat 35 de computere noi pentru laboratorul de Informatică, în valoare de 84.924 lei.

biblioteca de pedagogie

Sursa: www.uaic.ro

Sus