Concertul extraordinar susținut de laureații Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” 2018 va alea loc Joi, 16 mai, de la ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu. Concertul de la Iasi face parte din turneul „Voci pentru Europa”, organizat de Asociația Noesis-Enesco și partenerii săi în cadrul Sezonului Franța-România, dar şi în cadrul Festivalului International al Educatiei, beneficiind de susţinerea Primăriei Municipiului Iaşi şi a Institutului Francez Iaşi.
În program vor fi incluse piese de George Enescu, precum și lucrări ale unor compozitori europeni romantici, moderni și contemporani - Charles Gounod, Georges Bizet, Claude Debussy, Paolo Tosti, Enrique Granados, Kaija Saariaho, Maurice Ravel, Francis Poulenc.
Pe scena din Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi vor evoula: soprana Faustine de Monès – câștigătoarea Marelui Premiu pentru Muzică Contemporană 2018, tenorul George Vîrban– câștigătorul Marelui Premiu pentru Operă 2016, baritonul Sebastian Balaj – câștigătorul Marelui Premiu pentru Operă 2018.
Recitalurile laureaților vor fi acompaniate de pianista Alina Pavalache.
Turneul din România VOCI PENTRU EUROPA al laureaților Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” din Paris are loc după turneul din Franța şi se desfasoară după următorul program:
4 mai 2019, Sinaia – Casa memorială George Enescu - Vila Luminiș, de la ora 12:00
Interpreți: soprana Viorica Spînu, baritonul Sebastian Balaj
6 mai 2019, București – Aula Palatului Cantacuzino – Muzeul Național George Enescu, de la ora 19:00
Interpreți:soprana Faustine de Monès, soprana Georgiana Dumitru, soprana Viorica Spînu,
baritonul Sebastian Balaj
13 mai 2019, Cluj-Napoca – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de la ora 18:00
Interpreți: contra-tenorul Alin Buruiană, soprana Viorica Spînu, baritonul Sebastian Balaj
16 mai 2019, Iaşi – Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, de la ora 19.00
Interpreţi: soprana Faustine de Monès, tenorul George Vîrban, baritonul Sebastian Balaj
7 iulie 2019, Tescani – Muzeul Rosetti-Tescanu-George Enescu, Sala Oedipe, de la ora 17.00
Interpreți: soprana Faustine de Monès, tenorul George Vîrban, baritonul Sebastian Balaj.
Pe lângă turneul laureaților, pentru a onora transmiterea cunoașterii și experienței unor artiști consacrați către tânăra generație, proiectul include de asemenea trei sesiuni de masterclass de canto și muzică instrumentală, după următorul program:
„Întâlnirile Muzicale Internaționale Georges Enesco” şi Concursul Internațional de Canto „Georges Enesco” au loc anual la Paris, începând din anul 2014 şi sunt organizate de Asociația Noesis-Enesco şi partenerii săi, având menirea să mențină vie imensa moștenire culturală și muzicală lăsată posterității de marele compozitor și muzician român George Enescu.
Evenimentele sunt organizate de ASOCIAȚIA NOESIS-ENESCO
În parteneriat și cu susținerea: INSTITULUI FRANCEZ DIN BUCUREȘTI, MUZEULUI NAȚIONAL «GEORGE ENESCU», COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE «DINU LIPATTI» București, OPERA NAȚIONALĂ CLUJ-NAPOCA, MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI CLUJ-NAPOCA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI, UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAȘI, SOCIETATEA DE EDITORI ȘI AUTORI DE MUZICĂ FRANȚA.
Pentru mai multe informații și detalii, persoana de contact este Alina Pavalache, reprezentanta Société Musicale Française Georges Enesco, email: [email protected], telefon:+ (40) 753.620.603
BIOGRAFIILE LAUREAȚILOR CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE CANTO „Georges Enesco”, PARIS, participanţi în Turneul VOCI PENTRU EUROPA
Faustine de MONÈS, soprană Salutată de presa internațională pentru talentul, expresivitatea sa vocală și prezența scenică excepțională, soprana Faustine de Monès este una dintre stelele în curs de afirmare ale generației sale, cariera ei desfășurându-se deja pe marile scene ale lumii, precum Carnegie Hall, Barbican Theater, Opera Națională din Israel, Opera din Oslo, Radio France, Festivalul de muzică de la Ravinia, sub bagheta unor dirijori de mare prestigiu, precum Lionel Bringuier, James Conlon, Paul Nadler.
| |
Sebastian BALAJ, bariton Născut la Oradea în 1997, Sebastian Balaj și-a început studiile muzicale la Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, la clasa de canto a profesorului Marian Boboia. Din 2017, este student la secția canto a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, clasa lect. univ. dr. Florin Estefan.
| |
George VÎRBAN, tenor Masterand la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa conf. univ. dr. Mariana Colpoș, a început studiul disciplinei canto la Galați, în anul 2009, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, îndrumat de profesoara Rodica Koler. | |
Alin BURUIANA, contratenor Născut în 1994 la Arad, Alin Buruiană a absolvit Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara și este masterand la Universitatea de Arte din Oradea. Primele sale apariții publice au avut loc în 2011, în Chicester Psalms, de Leonard Bernstein și Scufița roșie și prietenii, de Nicolae Brânzeu, la Filarmonica de Stat din Arad. Urmate de diverse alte gale de operă și concerte vocal simfonice, iar în 2018 a participat la Opera în concert Giulio Cesare de Georg Fredrich Händel, la Palatul Baroc din Timișoara. În 2019, ca urmare a Marelui Premiu „Georges Enesco” obținut la Concursul de Canto din cadrul „Întâlnirilor Muzicale Internaționale Georges Enesco” de la Paris 2018, a debutat la Opera Națională Română Cluj-Napoca, în opereta Liliacul, de Johann Strauss Jr. Alin Buruiană a obținut mai multe premii naționale și internaționale: în 2016, Marele Premiu la Concorso Internazionale di Musica de la Roma și Premiul II la Festivalul și concursul Ionel Perlea, de la Slobozia; Premiul III la Concursul Internațional Sabin Drăgoi de la Timișoara, în 2017, în 2018, Premiul I la Concursul Francesco Stabile de la Potenza, Italia și Grand Prix Enesco și Premiul special oferit din partea Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Alin a participat la cursuri de măiestrie vocală cu Simina Ivan, Aura Twarowska, Viorica Cortez și Alina Pavalache. În 2017, Alin Buruiană a participat la emisiunea tv X Factor, unde a fost primul concurent care a abordat exclusiv opera ca gen pe întregul parcurs al concursului. | |
Viorica SPÎNU, soprană Născută la Brașov, și-a început parcursul muzical de timpuriu, etalând abilități expresive și vocale din copilărie. Ca elevă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, a studiat vioară și, ulterior, pian. Urmează cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, în cadrul căreia ia parte la producția operei Hänsel und Gretel de E. Humperdinck și Suor Angelica de G. Puccini. Susține recitaluri la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov, Casa Armatei din Brașov și la Muzeul George Enescu din Tescani, în cadrul cărora abordează repertoriu de operă, fiind captivată și de repertoriul cameral al compozitorilor români – G. Enescu, T. Brediceanu, C. Brăiloiu ș.a., de cel francez – C. Debussy, M. Ravel, Fr. Poulenc, J. Massenet, cât și de cel contemporan – Katia Saariaho, Henry Nafilyan. După încheierea studiilor, continuă perfecționarea vocală și interpretativă în cadrul unor cursuri de măiestrie prestigioase sub egida unor artiști de renume internațional: Viorica Cortez, Leontina Văduva, Alina Pavalache, Jean-Philippe Lafont, precum și sub îndrumările regizorale ale Andei Tabacaru și Ștefan Neagrău, etalând un timbru vocal liric cu veleități de coloratură ce i-au permis să abordeze partiturile mozartiene din Flautul fermecat - Regina nopții, Răpirea din Serai - Blondchen, Cosi fan tutte – Despina, Don Giovanni – Zerlina, precum și roluri de bel canto, din opere de G. Donizetti, ”Fiica Regimentului” ,”Don Pasquale”, ”Elixirul dragostei”. Participă la competiții naționale și internaționale și câștigă în anul 2018 Premiul I la Concursul internațional „Georges Enesco” de la Paris. | |
Georgiana DUMITRU, soprană Maria-Georgiana Dumitru s-a născut în orașul Ploiești, acolo unde și-a început drumul artistic, studiind pianul la Colegiul Național de Artă „Carmen Sylva”, iar mai apoi absolvind Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, secția canto clasic. Georgiana este câștigătoarea mai multor concursuri naționale, internaționale și olimpiade. În cadrul unei burse Erasmus, a luat parte la programul intensiv „Early Music Small Vocal Ensembles on the professional scene”, parte a proiectului VOXearlyMUS, desfășurat în orașele Parma și Urbino, Italia. Activitatea artistică îi este ghidată de către profesoara Mariana Colpoș, iar bursa pe care a obținut-o în cadrul programului Tinere Talente a ajutat-o să participe la cursurile de măiestrie susținute de personalități importante ale domeniului muzical, precum Viorica Cortez, Alina Pavalache și Verona Maier. A reușit să își consolideze cunoștințele tehnice și elementele stilistice muzicale și a participat la Concursul de Canto din cadrul „Întâlnirilor Muzicale Internaționale Georges Enesco” de la Paris, unde a câștigat Premiul Special „Jules Massenet”. |
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii