Eminentul jurist și diplomat Vespasian V. Pella (1897-1952) a pledat în cele mai importante foruri ale Europei interbelice pentru ”dreptul păcii” fundamentat pe principiile justiției internaționale.
Românul nominalizat la Premiul Nobel pentru pace (în 1926) alături de Aristide Briand, la doar 29 de ani, era doctor în drept, deputat, profesor la Facultatea din Iași, la Institutul de Înalte Studii Internaționale din Paris, membru al Comitetului de experți ai Societății Națiunilor, membru al delegației române în cadrul Societății Națiunilor, membru al Consiliului Legislativ al României, membru al Consiliului Uniunii Interparlamentare.
Vreme de peste trei decenii a surprins lumea academică și politică prin ineditul propunerilor sale de modernizare și unificare a dreptului internațional, de definire a unor concepte (agresiune, genocid, terorism), de creare a unei instanțe penale internaționale și de luptă împotriva impunității.
Destinul său este legat de Iași, oraș în care a urmat studiile liceale și universitare și în care s-a întors, ca profesor, după un strălucit doctorat la Paris. Aici a început efervescenta sa activitate națională și internațională pentru care a fost apreciat ca o glorie a științei dreptului și care l-a înscris în galeria marilor internaționaliști ai lumii. De aceea, era firesc ca la Iași să fie organizată expoziția și prezentat albumul care încearcă să reconstituie, prin imagini și cuvinte, viața și opera ilustrului nostru înaintaș și să descifreze mesajul său peste timp...
Documentele prezente în expoziție fac parte din colecțiile speciale ale BCU Iași și ale Bibliotecii Naționale a României, din fondurile Arhivelor Naționale Iași, din arhiva Academiei de Drept International de la Haga și ale Bibliotecii Nationale a Franței (Gallica, Bibliothèque numérique).
Vernisaj: joi, 28 martie, ora 18.00, în sala „B.P. Hasdeu”, BCU Iași. Cu această ocazie va fi lansat albumul „Vespasian V. Pella și idealul păcii prin drept” semnat de prof. univ. dr. Aurora Ciucă.
Invitați: conf. univ. dr. Ioan Milică, director BCU Iași
dr. Florin Cîntic, director Arhivele Naționale Iași
prof. univ. dr. Mihai Dorin, istoric
lector univ. dr. Dan Constantin Mâță, Facultatea de Drept
Moderator: lector univ. dr. Alina Gentimir, Facultatea de Drept
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii