expoziţia temporară | 7 – 11 noiembrie 2022
Sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Str. Păcurari nr. 4, etajul I

Cazania lui Varlaam, Iaşi, Tip. Mănăstirii Trei Ierarhi, 1643 – prima carte tipărită în limba română în Moldova în secolul al XVII-lea

„Carte românească de învățătură” sau „Cazania” lui Varlaam este prima carte tipărită în limba română în Moldova, după ce domnitorul Vasile Lupu aduce presa tipografică de la Kiev şi o instalează la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași. Mitropolitul Varlaam (1580-1657) are meritul de a fi adunat, revizuit și editat vechile cazanii traduse din grecește sau slavonește, care circulau în Țările Române în manuscris. Considerată de Nicolae Iorga drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, care a contribuit la dezvoltarea limbii române literare, „Carte românească de învățătură” s-a bucurat de o largă răspândire, circulând în toate cele trei provincii româneşti (Moldova, Muntenia şi Transilvania), dar şi în ţările vecine (Polonia, Ucraina, Ungaria).
„Carte românească de învățătură” ocupă în cultura română un loc similar cu cel al „Bibliei” lui Luther din cultura germană. Din 1643 și până în prima jumătate al secolului al XX-lea au apărut 15 ediții. Cazania lui Varlaam continuă să se bucure și astăzi de un mare interes, ocupând un loc meritoriu în toate tratatele de istorie a literaturii române și a cărții românești vechi, iar exemplarele ajunse până în zilele noastre sunt veritabile piese de colecție.

1835 – Prima instituţie de învăţământ superior, Academia Mihăileană  a fost înfiinţată la Iaşi de domnitorul Mihail Sturdza. Artizanul organizării învăţământului din Moldova în perioada 1820-1849 este Gheorghe Asachi (1788-1869), inginer, arhitect, poet, prozator, dramaturg, pictor şi istoric român. Cărturarul care a luptat pentru propăşirea Moldovei prin „şcoală, limbă şi cultură” a fost desemnat referendar al Epitropiei Învăţăturilor Publice. Este organizatorul primei clase de inginerie şi primului spectacol de teatru în limba română. La propunerea sa, se organiza şi deschidea Academia Mihăileană la 16 iunie 1835, instituţie de învăţământ superior după model european, ce funcţiona cu trei facultăţi (filosofie, drept, teologie) şi două cursuri „extraordinare”. În paralel cu organizarea şi înzestrarea Academiei se avea în vedere şi dezvoltarea bibliotecii acesteia. Printre profesorii care au predat aici s-au aflat personalităţi de prim-rang ale culturii româneşti: Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Cristian Flechtenmacher, C. Maisonable, P.M. Câmpeanu, Nicolae Docan, Simion Bărnuţiu, Petre Suciu, Teodor Veisa ș.a.

Primul muzeu memorial literar din România – Bojdeuca lui Creangă a fost inaugurată la 15 aprilie 1918. În această casă construită în mahalaua Ţicău a locuit Ion Creangă din iulie 1872 până la moartea sa, 31 decembrie 1889.

1828 – Gheorghe Asachi  a pus piatra de temelie pentru înființarea primei școli primare din Iași, Școala Primară de la Trei Ierarhi. În zorii epocii moderne, nu exista un sistem organizat de învățământ în Moldova. Sunt amintite unele încercări timide ale unor domni sau învățați de a crea instituții cu rol educațional, dar aceste școli, „academii” sau „colegii” aveau caracter preponderent religios, erau destinate celor cu o anumită stare materială, iar limbile de predare erau latina, greaca ori slavona. În eforia școlilor erau aduși dascăli de pe alte meleaguri, germani, francezi și greci, rotiți adesea la catedre după capriciile domnilor înscăunați.

La începutul secolului al XIX-lea, Gheorghe Asachi deschide calea pentru instituirea învățământului în limba română. El a fost cel care a pus piatra de temelie pentru înființarea Școlii Primare de la Trei Ierarhi, cunoscută și sub numele de „Școala Normală” (în sensul de școală primară). Anaforaua Divanului din 1828 menționează că școala se va deschide „spre învățătura școlarilor mai întâiu în limba patriei și apoi în alte limbi ce se vor socoti mai folositoare”. Școala primară avea două clase care se făceau în doi ani școlari: „clasul elementar” și „clasul normal”. Aici se studiau limba și gramatica, caligrafia, catehismul, aritmetica și câteva științe începătoare. În 1830 se introduce cursul gimnazial, cu o durată de 4 ani, denumit Gimnaziul Vasilian (Școala Vasiliană), fiind legat astfel de o frumoasă tradiție, cea a Colegiului Vasilian, întemeiat de Vasile Lupu la 1640. Alături de limba română se studia latina, greaca, apoi logica, retorica, matematica, arheologia și istoria naturală, geografia, filologia, „economia”. Programa disciplinelor avea să fie completată ulterior cu istoria bisericii și universală, cu pravilele (drept), cu franceza și limba rusă. Școala era frecventată de copii din diverse categorii sociale, nelipsind fiii de boieri, negustori, preoți și domni.

Primul director a fost Iordache Săulescu. După 1832, Gimnaziul îşi va lărgi profilul şi va deveni instituţie publică de învăţământ, având inclusiv secții pentru bursieri. În anul 1835, se va dezvolta Academia Mihăileană, fiind astfel separate cursurile secundare de cele superioare. În anul 1855, Gimnaziul Vasilian, sub conducerea lui Anton Velini, a fost transformat în Şcoală preparandală a cărei direcţie a fost încredinţată, în anul 1884, lui Titu Maiorescu. Edificiul în care a funcționat prima școală primară a făcut parte din complexul arhitectural al mănăstirii Trei Ierarhi. Pe locul actualei clădiri a școlii se afla inițial „Hanul Turcesc”, care ţinea de mănăstirea Trei Ierarhi, închis cu zid de incintă comparabil cu cel al mănăstirii. Din cauza stării degradate în care se afla clădirea la 1889, aceasta s-a prăbușit, fiind necesară ridicarea unui alt edificiu în care să funcționeze Școala de Arte și Meserii. În 1898 sunt inițiate construcțiile, iar la 1900 clădirea școlii devine funcțională. În faţa şcolii se află statuia lui Gheorghe Asachi realizată de sculptorul Ion Georgescu în anul 1887.  Pe soclul monumentului se află inscripţia: „Primului învăţător, Gheorghe Asachi, şcolile româneşti recunoscătoare.”

Prima grădină botanică din România care există și astăzi a fost înființată la Iași în 1856 sub organizarea medicului și naturalistului Anastasie Fătu. Este cea mai mare grădină botanică din țară și una dintre cele mai mari din Europa.

„Încă din 1856 am pus fundamentele unei grădini botanice în orașul Iași. Această instituție, care la început a propășit foarte încet, fiind redusă la propriile mele mijloace, mai târziu a prosperat mai bine, subvenționată fiind de Cassa Statului și a Comunei Iașilor. [...] Fondând această grădină mi-am propus:  a îmbunătăți salubritatea orașului Iași, a îndemna pe giunimea studioasă la învățarea botanicei și a procura  iubitorilor de științe naturale ocaziunea de a contempla frumusețile naturii în momentele lor de repaus. [...] Planul după care am așezat plantele în această grădină a fost cel adoptat de către magiștrii științei plantelor, precum A. L. De Jussieu, De Candolle, M. Lindley, St. Endlicher, A. Richard și alți mari bărbați, care au descris plantele după metodele naturale, fără a neglija și pe fitografii care au tratat despre plante după sisteme artificiale, dintre care cel mai celebru a fost Linné.” (Anastasie Fătu, Enumerațiunea specieloru cultivate în grădina botanică din Iassy pâne în annul 1870, București, 1871)

*** În anul 1805, la Crasna (Transilvania), şambelanul Cserey Farkas jr. pasionat de botanică a înfiinţat prima grădină botanică de pe actualul teritoriu al României. Grădina nu a rezistat mult timp din cauza inundațiilor râului din apropiere.

Cel mai vechi monument din România (noiembrie 1834) – Obeliscul cu lei (situat în Parcul Copou) – ridicat în semn de mulțumire adus Rusiei și Turciei pentru prima lege de organizare politică, juridică și administrativă, Regulamentul Organic.

Primul teatru evreiesc din lume a fost întemeiat la Pomul Verde, Iași, în 1876, de Avram Goldfaden (1840-1908). Poetul Mihai Eminescu, pe atunci gazetar la „Curierul de Jassy”, a participat pe 19 august la reprezentațiile a patru scenete în limba idiș. Această cronică, publicată în nr. 93 din 22 septembrie 1876, reprezintă actul de naștere al primului teatru profesionist în limba idiș. La finalul toamnei, Goldfaden a încercat să închirieze un local pentru a juca teatru și în interior. În urma refuzurilor succesive, pleacă în turneu, mai întâi în țară (la Botoșani, Galați, Brăila, iar apoi la București, unde s-au stabilit timp de doi ani), apoi în Europa de Est, Paris și New York, revenind în 1895 la Iași. După câțiva ani, a emigrat în Statele Unite. Grădina Pomul Verde a fost distrusă de un incendiu, refăcută în 1911 de directorul unei noi trupe de teatru evreiesc și închisă în anii războiului. În 1956, a primit numele lui Avram Goldfaden, însă în 1971 întreaga zonă a fost demolată, în vederea amenajării Parcului Teatrului Național.

„Teatrul evreiesc. Într-o grădină pe ulița mare s-au deschis un mic teatru de vară în care se joacă în limba evreiească (germană stricată). Trupa, venită din Rusia şi compusă din vro 6 inşi (toţi bărbaţi), are un repertoriu caracteristic, care atinge numai viaţa casnică şi religioasă a evreilor. Astfel joi în 19 august s-a jucat: 1) „Lumea ca un paradis” (cântecel satiric), 2) „Filosoful amorezat și hasidul (habotnicul) luminat”, dialog, 3) „Socrul și ginerele”, 4) „Fișel harabagiu cu rândașul său Sider”, comedie. Despre piese avem puțin de zis, ele nu prezintă vrun mare interes dramatic, dar jocul actorilor a fost escelent. Astfel în piesa a doua actorul ce jucă pe hasid a reprezentat atât de fidel pe evreu cum îl vedem în toate zilele [...], încât trebuie să-i recunoaștem mult talent. În piesa a treia, ginerele a fost jucat de un alt actor, pe care-l credem cel mai talentat din toată trupa. El a jucat pe evreul uimit. Socrul e unul din aceia cari vrea să scoată neamul său la lumină, deci a luat ginere pe un fel de un studiosus theologiae, om cu totul netrebnic şi uimit de învăţătură talmudistică. Acest rol a fost jucat în mod foarte caracteristic. Ridicând sprâncenele adesea în sus şi făcând creţi pe frunte, cu barba neagră, tunsă în mod deosebit, lung şi slab, vorbind şi cântând natural, ne-a arătat un adevărat prototip de minte pe dos şi netrebnie. Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) şi figură plăcută. Ariile sunt evreieşti, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine.”

(M. Eminescu, Opere, vol. IX. Publicistică (1870-1877). București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 189)

Sinagoga Mare este cel mai vechi monument de arhitectură religioasă iudaică dintre cele existente în prezent în România. 

A fost ridicată din inițiativa rabinului Nathan Hanover, care a activat la Iași încă din anul 1651. Construcția edificiului a fost finalizată în anul 1671. Sinagoga Mare din Iași este considerată cel mai vechi lacaş de cult mozaic din România și, datorită încărcăturii simbolice acumulate, a fost inclusă în anul 2004 în Lista Monumentelor Istorice din România.

Albina Românească. Gazetă politico-literară. Parte I. De la 1 iunie păn la 31 dechemvrie 1829. Proprietate privileghiată și dregere a lui A.G. Asachi, giudicătoriu al Departamentul Pricinilori Străine, referendaru învățăturilor naționale a Moldovei și mădulariu Academiei de Roma. Tipărit și publicat în Eși.

1829 - „Albina Românească” primul ziar în limba română tipărit in Moldova

„Nu se află azi în lumea politică neam carele, între alte ale sale folositoare instituţii, să nu aibă în limba naţiei un jurnal periodic.”

La 1 iunie 1829 apărea la Iași „Albina Românească”, gazetă politică și literară, primul ziar în limba română din Moldova. Gheorghe Asachi pregătește apariția gazetei încă din luna februarie, când cerea administrației ruse de ocupație din Moldova aprobarea de a edita o publicație periodică care să adune știrile culese din ziarele străine și buletinele în legătură cu  mersul operațiunilor militare ale războiului ruso-turc și să tipărească articole instructive de istorie, geografie, scrieri literare și morale. Ziarului îi revenea o uriașă muncă de traducere, verificare și redactare a știrilor internaționale, în condițiile în care nu existau corespondenți de război sau agenții de presă. Ziarul apare bisăptămânal, cu unele întreruperi, timp îndelungat (1 iunie 1829-2 ianuarie 1850), Asachi reușind să facă din acestă publicație un instrument care să susțină interesele naționale, contribuind  la „afirmarea tradițiilor și drepturilor noastre istorice și a ideii de unitate spirituală și națională”. În articolul-program, Asachi sublinia că era necesară „înființarea unui mijloc înlesnitoriu prin carele să poată nația noastră cunoaște îmbunătățirile și înaintirile mintei omenești, precum și cursul întâmplărilor Lumei de carele tot omul atârnă”. Redactată de V. Fabian-Pop, Gh. Săulescu și T. Codrescu, gazeta s-a bucurat de colaborarea unor mari personalități ale vremii: Gh. Sion, D. Gusti, Al. Donici, M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzi, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu ș.a. De-a lungul existenței sale, ziarul a fost însoțit și de suplimente, precum „Alăuta românească”, „Foaia sătească a Principatului Moldovei” sau „Arhiva Albinei pentru arheologie română și industrie”.  Pentru vizibilitatea internațională a publicației, începând cu 1833, titlul este tradus  în franceză („L’Abeille Moldave”) și sunt publicate și unele articole în această limbă. Purtătoare a unor idei înaintate de progres și luminare a poporului, care, în concepția lui Gh. Asachi, trebuie să se împărtășească din cultură, „Albina Românească”, alături de „Curierul Românesc” și „Gazeta de Transilvania”, pune bazele presei periodice românești.

Prima societate științifică românească – Societatea de Medici și Naturaliști, a fost înființată la 18 martie 1833, la Iași, cu sediul în clădirea unde, în 1834, a fost inaugurat primul Muzeu de Istorie Naturală din România. În 1830, la inițiativa medicilor Iacob Cihac și Mihail Zotta, s-a constituit în Iași Cercul ieșan de cetire medicinală, o asociație cu scop cultural, „prima societate literară-științifică din țările românești”.. După câțiva ani,în 1833, aceasta a devenit Soțietatea medico-istoriei naturale din Moldova, în care oricine avea diplomă de doctor sau naturalist, din țară sau străinătate, putea fi primit ca membru onorific sau corespondent. Societatea avea ca scop „nu numai știința vindecării, ci să îmbrățișeze încă și toate științele naturale”. Primele ședințe ale societății s-au ținut în casa lui Gheorghe Asachi, membru fondator și donator al Societăței, „sara pe la 6 ceasuri”, cum nota N.A. Bogdan în lucrarea „Societatea medico-naturalistă și Muzeul istorico-natural din Iași. 1830-1919”. În sala de ședințe a Societății, deputații moldoveni s-au întâlnit la 3 ianuarie 1859 și, după „discuțiuni tumultuoase”, au stabilit să îl aleagă domn al Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Muzeul de Istorie Naturală Iași

1860 – Prima universitate românească, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost înființată la Iași la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu.

Inaugurată la 26 octombrie 1860, Universitatea poartă astăzi numele domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească: Alexandru Ioan Cuza. Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879. Stimulată de o nouă lege în 1898, Universitatea din Iaşi a reuşit să-şi diversifice profilul, să-şi mărească numărul de secţii si departamente, materii predate şi activităţi ştiinţifice.
Universitatea din Iaşi a format savanţi de prestigiu, printre care se numără Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Marin Sorescu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub şi alţii.

În 1841 apare la Iaşi prima carte de bucate tipărită în limba română, „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti“, scrisă de doi dintre cei mai importanți intelectuali ai vremii, prieteni şi pasionați de bucătarie, Mihail Kogălniceanu și Constantin Negruzzi. Cei doi, care mai abordaseră teme de gastronomie în Almanahurile pe care le editau la Iași, îşi semnează cartea doar cu inițialele- M.K. şi C.N. - tipărite pe o ștampilă-clișeu aplicată pe fiecare exemplar, pentru că „nu se cădea” ca doi intelectuali să se ocupe de „treburi femeiești sau prea lumești”. Identitatea autorilor s-a aflat în scurtă vreme, în urma unui articol scris de Kogălniceanu însuşi:
„Atâta vă voi mai zice că acum de curând am mai publicat – împreună cu d. C.N., un Prometeu manqué ca şi mine – o carte care, răsturnând toate puterile aşezate, călcând în picioare toate pravilele primite de adunare şi obiceiul pământului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşti; vreu să vorbesc de o colecţie de 200 de reţete de feluri de bucate, care are să ne facă cea mai mare reputaţie între bucătăriţe, şi viitorimea recunoscătoare ne va da negreşit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova. Suntem mulţumiţi şi cu atâta.” („Iluzii pierdute. Un întâi amor”, în: „Opere”, vol. 1, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1974).

200 reţete cercate de bucate, prăjiturĭ şi alte trebĭ gospodăreştĭ, [Mihail Kogălniceanu]. - Iaşiĭ [Iaşi] : Tipografia Institutuluĭ Albineĭ Iaşiĭ, 1846...

„Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară”, cunoscută și ca Abecedarul lui Creangă, a apărut la Iași în 1868 și a avut 23 de ediții succesive până în 1893. Această lucrare didactică a fost redactată de Ion Creangă, în colaborare cu colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu.

Încă din primii ani de activitate, la îndemnul lui Titu Maiorescu, Creangă începe să strângă material pentru un manual destinat învățării scrierii și citirii. Lucrarea a fost finalizată în 1867 și propusă spre tipărire societății Junimea. Întrucât tipografia nu dispunea de un corp de literă caligrafică, autorii s-au adresat „Societății pentru învățătura poporului român” de la Iași. Aceasta a numit o comisie alcătuită din trei membri (institutorul I.A. Darzeu și profesorii M. Buznea și I. Stavrat) care a analizat manualul și a recomandat tipărirea lui. Prima ediție a fost publicată pe 8 iulie 1868 pe cheltuiala Societății, la tipografia lui H. Goldner, într-un număr de 4.000 de exemplare. Acesteia îi urmează o a doua ediție, în noiembrie același an, într-un tiraj de 8.000 de exemplare. Imediat după prima apariție, prin decizia Ministerului Instrucțiunei Publice și al Cultelor, lucrarea a fost aprobată și adoptată ca manual ca manual („carte didactică”) pentru clasa I din școlile primare.

Metodă noŭă de scriere și cetire. Pentu uzul clasei I primară / de institutoriĭ: I. Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Rĕceanu şi A. Simionescu. - Ediţia a 19-a. - Iaşi : Tipografia Naţională, 1886...
... vezi mai mult

Însemnări pe cărți vechi

1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi. În perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.

Ioannis Tinnvli Pervsini Philosophiam Ordinariam de superiore, eodemque; primo loco in Gymnasio Perusino vespertinis horis publicè profitensis. Opvscvla varia Ad Constantivm Sarnanvm S.R.E. Cardinalem Amplissimvm. - Pervsiae [Perugia] : Apud Petrumpaullum Orlandium, MDLXXX [1590]...
... vezi mai mult

„Și aceasta este din cele dăruite de către smerenia noastră școlii domnești grecești situată în cucernica mănăstire a Sf. Sava din Iași, închinată  Sfântului Mormânt. Cine deci va îndrăzni  să o sustragă sau să o înstrăineze și să o însușească, să fie afurisit și blestemat în secolul prezent și pe viitor, 1728 septembrie. Al Ierusalimului, Hrisant.” (p. 7)
„Al Ierusalimului patriarh Hrisant, noii școli domnești din Iași. 1714, în luna aprilie.” (p. 9)

 





Tou en agioispatros emon Ioannou Hrysostomou, arhiepiskopou Konstantinopoleos, Apanta ta euriskomena = Sancti patris nostri Joannis Chrysostomi archiepiscopi Constantinopolitani Opera omnia in duodecim tomos distributa... in lucem emisit Fronto Ducaeus... Juxta cujus exemplar nova haec editio accurao recensita, emendata, et in arctioren modum coacta, nunc primum in Germania prodit... Tomus 1-6. - Francofurti ad Moenum : typis et impensis Balthasaris Christophori Wustii, Senioris, MDCXCIIX [1698].

„Ioan Grigorie Alexandru Ghica voievod, cu mila lui Dumnezeu stăpân și domn al întregii Moldovalahia. Și aceasta, printre altele, se dăruiește de noi școlii din Iașul Moldovalahiei, pentru folosința filologilor și studioșilor. 1766.” (f.2v)

1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană. Se țineau cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859) au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.

Fabule alese pe românie aduse de Aga G. Asachi, mădulari Academiei de Roma. - Eşii [Iaşi] : în Tipografia Albinei, 1836...
... vezi mai mult

„Premie, la ecsamen public al Academiei Mihailane. Eşii, în 10 mai 1836.”

Istoria Imperij Rosiene compusă de Consilieriul de stat şi Cavaler Ivan Kaidanov. Tradusă de aga Gheorghie Asachi, mădular Academii de Roma. Partea I[-II]. - Eşii [Iaşi] : În privilegiata tipografiei a Albinei, 1832. Partea I...
... vezi mai mult

Istoria Imperij Rosiene compusă de Consilieriul de stat şi Cavaler Ivan Kaidanov. Tradusă de aga Gheorghie Asachi, mădular Academii de Roma. Partea I[-II]. - Eşii [Iaşi] : În privilegiata tipografiei a Albinei, 1833. Partea II...
... vezi mai mult

„Această carte este a me. Iscălit I. Paladi spre răsplătirea ostinelilor mele în Academia Mihailană am însămnat spre știința adevărului.” (Vol. 2, p. titlu verso)

„Academia fiind fundată sub Domnia lui Mihail Sturdza Woevod în an. 1835, eu Ion fiul lui Ioniția Paladi am fost unul din cei întei scoleru al acestui Institut.” (Vol. 2, p. titlu verso)

© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii

Webmail I Lista de discuţii Biblos