Nichita Stănescu (1933-1983) – Dreptul la timp
Expoziţie deschisă în perioada 18 martie – 4 aprilie 2016, în spaţiul expoziţional de la etajul I, sediul central
Reprezentant al poeţilor anilor ’60, coleg de generaţie cu Cezar Baltag, Ana Blandiana, Ioan
Alexandru şi Adrian Păunescu, Nichita Stănescu (1933-1983) are meritul indiscutabil de a fi creat un nou
limbaj în poezia românească. „Poetul necuvintelor” a lăsat o operă de mare profunzime şi originalitate,
concretizată în volume ca Sensul iubirii (1960), O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965),
11 Elegii (1966), Necuvintele (1969), Cartea de recitire (1972), Starea poeziei (1975), Epica Magna (1978),
Noduri şi semne (1982), care l-au impus nu numai în lirica românească, dar şi pe plan european,
asigurându-i posteritatea. A primit de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor, a fost laureat, în 1975, al
Premiului Herder, în 1978 este răsplătit cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, iar în 1982, cu
Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaţional de poezie de la Struga. În anul 1979 fost propus de
Academia Suedeză pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel.
Pe 31 martie, Nichita ar fi împlinit 83 de ani... Expoziţia se doreşte un îndemn la lectură pentru
redescoperirea operei ingeniosului poet care a schimbat limbajul, temele şi miturile lirismului românesc.
„... a fost toată viaţa numai şi numai poezie, cu totul şi cu totul poezie, ca un fluture într-un
paradis de polen”.
Marin Sorescu
Sus
