Biblioteca a reuşit să se alinieze la normele naţionale şi internaţionale de conservare prin îmbunătăţirea modului de depozitare a volumului mare de colecţii, asigurând parametrii microclimatici necesari (temperatură, umiditate, iluminare, instalaţii antiincendiu şi antifurt), achiziţionând mobilier adecvat şi echipamente de climatizare şi instruind periodic personalul. Pentru a încheia cu succes activitatea susţinută de conservare, ne propunem să ameliorăm şi ultimul factor ce contribuie la degradarea colecţiilor, factorul uman. În acest sens, trebuie dusă o muncă continuă de educare a publicului în ceea ce priveşte bunele practici de mânuire şi consultare a colecţiilor.
De la an la an, timpul presează beneficiarii şi aceştia nu mai pot aloca o pauză de cafea, ajungându-se la contopirea activităţii de cercetare cu consumul de cafea, suc şi mâncare în sălile de lectură şi pe holurile bibliotecii. Venind în ajutorul cititorilor noştri, s-a amenajat un spaţiu la parterul bibliotecii, unde se poate servi o cafea sau o gustare şi se poate socializa. Totodată, îndemnăm publicul să folosească garderoba bibliotecii şi să-şi depoziteze bagajele în casetele individuale special amenajate.
Urmând aceste reguli simple aplicate în toate bibliotecile lumii, sălile de lectură vor redeveni spaţii pentru lectură şi cercetare ce oferă siguranţă colecţiilor. Campania doreşte să facă un apel la toţi cei care beneficiază de serviciile bibliotecii pentru a ne oferi ajutor în efortul de a salva cultura scrisă.
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii