Ziua Culturii Naţionale – George Enescu (1881-1955)
expoziţie deschisă în perioada 12 ianuarie – 29 februarie, în spaţiul expoziţional de la etajul I, sediul central
Cu ocazia zilei de 15 ianuarie declarată Ziua Culturii Naţionale, omagiem un alt nume sacru al culturii
române, pe George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, de la a cărui
naştere se împlinesc anul acesta 135 de ani. Dacă Eminescu a rămas în conştiinţa tuturor ca muzician al
poeziei, Enescu, compozitor şi interpret de geniu, este considerat luceafărul muzicii româneşti. De la
Légende, compusă la nouă ani, la Andantino malinconico, compus la șaizeci, Enescu ne-a lăsat o adevărată
comoară muzicală constând în piese pentru vioară, în lucrări de cameră într-o varietate de genuri pentru
instrumentul său preferat, simfonii şi opera Oedip.
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul
din Paris (1895-1899), urmând ca în ziua de 6 februarie 1898 să-şi facă debutul în calitate de compozitor
cu suita simfonică Poema Română, op. 1. În acelaşi an, începe să susţină recitaluri de vioară la Bucureşti.
Admirat de Regina Elisabeta a României era deseori invitat să interpreteze piese pentru vioară în Castelul
Peleş din Sinaia. Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele
două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905) şi Şapte
cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris; întreprinde turnee în mai multe ţări
europene, printre partenerii săi prestigioşi numărându-se Alfredo Casella şi Louis Fournier. În 1915 are
loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea
câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum şi şansa interpretării acestor
piese în concerte. După război îşi continuă activitatea, activând în România şi Franţa. De neuitat au
rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară şi orchestră de Ernest Chausson şi ale Sonatelor şi
Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale
Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938).
Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanţă considerabilă, printre elevii săi numărându-se
violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. În timpul celui de Al
Doilea Război Mondial, rămas în Bucureşti, are o activitate dirijorală bogată, încurajând şi creaţiile
unor muzicieni români, precum Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea şi Sabin Drăgoi. Din 1946
se stabileşte la Paris, printre ultimele creaţii numărându-se Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul
simfonic Vox Maris op. 31 şi Simfonia de cameră op. 33.
„George Enescu este unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai sufletului românesc, în întreaga
lume, un artist executant complet, de reputaţie înaltă, şi un creator dintre cei care vor rămâne în
cultura europeană. Ca om, înseamnă, prin nemaipomenita sa contopire cu arta, prin dragostea de iniţiere şi
sprijin pentru cei care vin după el, un nou soi de frumuseţe, care ne face să fim mândri că e român”.
Camil Petrescu
Sus
