„Pătruns de simpatie umană şi de sentimentul solidarităţii sociale, Petru Bogdan s-a devotat din anul 1941 conducerii Fundaţiei Regele Ferdinand din Iaşi, care, printre alte meniri, are a face educaţie îngrijită fiicelor de foşti militari şi de a da posibilitate de studii studenţilor în biblioteca şi în camerele de lucru ale ei. [...] Fidelitatea faţă de instituţie a continuat cu un devotament scrupulos, până la ora supremă. Petru Bogdan a murit pe câmpul de onoare, pornit din Iaşi pe drumul pribegiei, pentru a pune la adăpost instituţia regală creată de Regele Ferdinand, Întregitorul naţiunii române. El ne-a indicat prin ultima sa faptă, de absolut devotament, în ce constă astăzi adevărata înţelepciune, anume de a continua până la capăt, în tăcere, a ne împlini datoria cotidiană, ca şi cum am avea eternitatea în faţa noastră. Petru Bogdan a murit la datorie, în plină activitate, – obosit peste măsură, la vârsta de 71 de ani, de sforţările mari şi grele impuse de lucrările de evacuare a unei mari instituţii, - el s-a sfârşit într-un pat al unui hotel din Mediaş, departe de oraşul său natal scump Iaşii [...]. Moartea lui Petru Bogdan a fost demnă de viaţa sa, condusă totdeauna de voinţa şi energia de a servi”.

Dimitrie Gusti, fragment din textul „Petru Bogdan”, în Revista Fundaţiilor Regale, nr. 8, aug. 1944.

„În ziua de 1 aprilie [1944], pe o zloată cumplită, bogată şi neagră care unea cerul cu pământul, multă lume neagră, printre care Horia Hulubei şi C.V. Gheorghiu, sosiţi în grabă, îl conducea în sus, spre Parâng. Sălciile înalte tremurau de ploaie; şi pământul plângea şi umplea groapa cu apă, pământul Transilvaniei care primea în două cutii – una de zinc şi una de lemn – o părticică încremenită de cântec şi de bunătate din dulcea Moldovă. A doua zi, locul de odihnă, în soare, era strălucitor la poalele Parângului. [...]

A trecut un an şi jumătate de la pierderea lui. Mama a rămas în Petroşani. Nu se hotărăşte să părăsească mormântul de la poalele Parângului. A trebuit să-şi adune puterile şi a alcătuit un plan de acţiune. A plecat la Bucureşti, unde a vizitat minister după minister şi, din audienţă în audienţă, a reuşit să strângă un teanc de autorizaţii. Pe la 1 septembrie a făcut deshumarea şi, însoţind preţioasele cutii, una de lemn şi una de zinc, a pornit într-un vagon de marfă ataşat la diverse trenuri, unele militare, de multe ori tras pe linie necirculată; după opt zile de călătorie a ajuns la Iaşi, cu conştiinţa datoriei împlinite. Reînhumarea în cimitirul Eternitatea s-a petrecut în ziua de 15 septembrie 1945, în prezenţa celor rămaşi dintre cei care l-au cunoscut”.

Elena Bogdan, fragment din Petru Bogdan (1873-1944). Savantul, profesorul şi cetatea / Elena Bogdan, Iaşi, Polirom, 2018.

© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii

Webmail I Lista de discuţii Biblos